Hidrocentrala „Porţile de fier”

Crişan Ioana

  • Hidrocentrala “Porţile de fier

Hidrocentralele transformă energia hidraulică în energie electrică. Este o formă de energie primară regenerabilă şi nepoluantă. Costul construcţiei hidrocentralelor este mai ridicat decât cel al termocentralelor, dar energia electrică produsă este de 3-5 ori mai ieftină datorită cheltuielilor ulterioare reduse.

  • Funcţionare

Printr-un baraj de acumulare a apei pe cursul unui râu unde poate fi prezentă şi o cascadă se realizează acumularea unei energii potenţiale, trasformată în energie cinetică prin rotirea turbinei hidrocentralei. Această mişcare de rotaţie va fi transmisă mai departe printr-un angrenaj de roţi dinţate generatorului de curent electric, care prin rotirea motorului generatorului într-un câmp magnetic, va transforma energia mecanică în energie electrică.

  • Tipuri de hidrocentrale
  1. cu o cădere mică de apă – < 15 m, debit mare, cu turbine Kaplan
  2. cu o cădere mijlocie – 15–50 m, cu debit mijlociu, cu turbine Kaplan sau Francis
  3. cu o cădere mare 50–2.000 m, cu un debit mic de apă, turbinele utilizate sunt turbinele Francis, Pelton

Hidrocentralele mai pot fi clasificate după capacitate, sau după felul construcţiei, ca de exemplu hidrocentrale:

-aşezate pe firul râului (centrale fluviale), producând curent după debit
-cu un lac de acumulare
-CHEAP – centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompare
-cu caverne, pentru acumularea apei

Dacă până în sec. XX cetăţile de la Dunăre erau sisteme de fortificaţii pentru apărarea fruntariilor ţării, în anii din urmă, mai liniştiţi aici pe malurile fluviului, cele două popoare vecine România şi Iugoslavia au construit două cetăţi ale luminii, monumente de anvergură fără precedent pe albia fluviului, de la izvoarele sale şi până la vărsare.
Prima cetate s-a hotărât să fie construită în apropiere de Drobeta Turnu-Severin, poate şi sentimental, în amintirea vestitului pod antic al arhitectului Apolodor din Damasc. Noii Apolodori au fixat locul mai sus cu 15 km, la Gura Văii – Sip, km DN 943, în zona cunoscută sub numele Porţile de Fier, pe harta navigaţiilor – cel mai primejdios loc de pe Dunăre, din cauza cataractelor (gheparduri). Problema şenalului navigabil, pusă mereu de Comisia Europeană a Dunării, s-a rezolvat abia o dată cu ridicarea barajului hidrocentralei, urmând să se creeze un lac de acumulare imens, cel mai mare din lume prin lungimea sa de peste 140 km. Dar superlativele nu se rezumă aici.
Hidrocentrala Porţile de Fier I, cu putere instalată de 2.050 MW la un debit de 8.700 mc/s şi o cădere medie de 27,17 m, este prima din Europa. Amplasata la 15 km amonte de oraşul Drobeta Turnu-Severin, iar centrala Portile de Fier II la 60 km în aval. Navigaţia pe Dunare este asigurată prin ecluze realizate pe ambele maluri la ambele obiective, ele având împreună o capacitate de trafic de 52.4 milioane tone/an pentru ecluzarea pe câte un sens si 37.2 milioane tone/an pentru ecluzarea în ambele sensuri.

Sistemul Porţile de Fier I este una din cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa şi cea mai mare de pe Dunăre.
Hidrocentrala, de asemenea, este o măreţie arhitectonică şi tehnologică, cu numeroase elemente originale şi spectaculoase: barajul deversor (lung de 441 m, lat de 55 m), care a zăgăzuit apele fluviului ridicându-le cu 30 m; podul de peste coronamentul barajului, care mijloceşte un nou drum european; ecluzele cu giganticele porţi şi avantposturi aval şi amonte pentru transbordarea navelor; sala turbinelor Kaplan şi întreaga încrengătură de coloşi din pântecele şi de pe terasele cetăţii. Porţile de Fier I, la o simplă evaluare, este cea mai impetuoasă şi mai costisitoare lucrare din toate timpurile pentru România. Numai pe malul românesc au lucrat peste 10.000 de oameni în cei aproape 8 ani cât a durat lucrarea (1964-1972).
Lacul de acumulare cu un volum de peste 2200 milioane mc se întinde de la baraj până la confluenţa cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal zona Defileului Dunării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între localităţile Baziaş şi Orşova. Zona Porţile de Fier are un bogat potenţial arheologic, istoric şi turistic. Pentru protejarea habitatului natural deosebit, regiunea defileului Dunării a fost inclusă în Parcul Natural Porţile de Fier.

Regiunea Defileului Dunării reprezintă una din cele mai pitoreşti şi atractive zone turistice, atat prin frumuseţile naturale ale regiunii cât şi prin monumentele istorice datând din perioada Imperiului Roman. Ruinele castrului roman Drobeta si ale podului construit de împaratul roman Traian peste Dunare sunt numai câteva din atracţiile oferite de Muzeul Porţile de Fier din oraşul Drobeta Turnu-Severin. Hidrocentrala Porţile de Fier II, construită în anii 1977-1984, aval de prima la 80 km, constituie o nouă aventură umană pentru bararea fluviului european. Ineditul era dat de însăşi zona geografică. Aici sunt două Dunări, Dunărea Mică şi Dunărea Mare, fluviul fiind împărţit de Ostrovul Mare – cea mai mare insulă de pe Dunăre de la Baziaş la Călăraşi. S-au barat ambele braţe ale Dunării, pentru a se construi Centrala româno-iugoslavă cu cele două ecluze şi, numai pe malul românesc, barajul cu centrala de la Gogoşu.

Aceste opere grandioase au cerut însă unele sacrificii de nepovestit: strămutări de vetre, înecarea istoriei acestora, înecarea insulei Ada-Kaleh, tărâm fabulos, unic pe tot cuprinsul fluviului.

Un răspuns to “Hidrocentrala „Porţile de fier””

  1. Brbgn Says:

    Referatul este foarte bine lucrat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: