India a lansat zece sateliţi în spaţiu

Cătălina Voiniceanu

  • India a lansat zece sateliţi în spaţiu

Click pentru mărire

Racheta indiană Polar Satellite Launch Vehicle este lansată la Centrul Spaţial Sriharikota din Andhra Pradesh, 28 aprilie 2008, India. (STRDEL/AFP/Getty Images).
India a lansat un număr record de sateliţi în spaţiu într-o singura misiune. Lansarea marchează un pas important pentru programul spaţial al ţării. India doreşte să devină un jucător major pe piaţa globală a lansării de sateliţi comerciali.
Racheta agenţiei spaţiale indiene s-a ridicat de la staţia spaţiala Sriharikota din Andhra Pradesh în dimineaţa zilei de luni, plasând 10 sateliţi pe orbita Pământului în câteva minute.
Doi dintre sateliţi aparţin Indiei, unul dintre ei fiind un minisatelit şi un altul un satelit ghidat de la distanţă şi echipat cu o camera cu rezoluţie mare pentru înregistrarea de imagini din spaţiu.
Datele satelului controlat de la distanţă vor fi folosite pentru a schiţa infrastructura şi resursele naturale din ţară şi va ajuta proiectanţii indieni.
Ceilalţi opt sateliţi lansaţi sunt mai mici şi construiţi de instituţii de cercetare din Europa, Canada şi Japonia.
Şeful agenţiei spaţiale, G. Madhavan Nair, a declarat că misiunea a fost un succes.
Mass media indiană a declarat că lansarea de luni a celor 10 sateliţi a depăşit un record anterior de 8 sateliţi plasaţi în spaţiu de o rachetă rusească.
Experţii indieni susţin că lansarea celor zece sateliţi într-o singură misiune demonstrează faptul că programul spaţial al ţării a făcut progrese tehnologice şi poate ajuta în diferite domenii.
India doreşte să câştige o parte din piaţa globală de lansări de sateliţi comerciali, estimată la câteva miliarde de dolari. Până acum piaţa este controlată de ţări precum Statele Unite, Rusia şi China şi Agenţia Spaţială Europeană.
Agenţia Spaţială Indiană susţine că serviciile sale de lansare a sateliţilor sunt mult mai ieftine decât cele oferite de alte agenţii spaţiale.
Anul trecut, India a trimis un satelit italian în spaţiu pentru 11 milioane de dolari. Mai devreme în acest an lansat un satelit israelian de spionaj.
Urmatorul pas mare indian în explorarea spaţiului va veni mai târziu în acest an când India plănuieşte să lanseze o misiune lunară.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: