Macao, între jocuri de noroc şi nesupunere

Sălcudean Claudiu

  • Macao, între jocuri de noroc şi nesupunere

Aidoma oraşului Monaco în Franţa, Macao se extinde prin construcţii pe mare. La adăpost de perturbările din China, oraşul trecut sub controlul Beijingului în decembrie 1999 cunoaşte alte bătălii: cele ale proprietarilor de cazinouri veniţi din Las Vegas, cu proiecte unul mai uriaş decât celălalt. Unii dintre ei se gândesc chiar să închirieze de la China o insulă învecinată. La fel de problematică pentru acest „infern al jocurilor de noroc“ este lipsa mâinii de lucru.
Atunci când feribotul se apropie lent de debarcader, poate fi zărit un istm îngust, înconjurat de două golfuri adânci unde cuceritorii portughezi şi coolie chinezi au construit un oraş mitic numit Macao. La origine oraşul se numea A-Ma-Gao (Golful Ama), în memoria unei eroine locale care, potrivit legendei, a salvat sute de vase de pescuit prinse de furtuni înfricoşătoare, destul de frecvente în această regiune tropicală din sudul Chinei.
Pe această limbă de pământ care aminteşte de tija unei flori, descendenţii primilor pescari, ajutaţi de marinarii din Lisabona, au construit un oraş cu două feţe: pe malul mării, turnuri, cazinouri, monumente şi chiar un oraş în miniatură reproducând sate africane, capitale europene şi case din sudul Statelor Unite. Macao de pe malul apei este o faţadă, un decor de zgârie-nori şi panouri publicitare, un prost exemplu de modernizare în stil chinezesc. Dar cel mai mare defect al acestui Luna Park subtropical provine din faptul că ascunde cea de-a doua faţă a insulei, o superbă bijuterie: vechiul Macao, misterios, nesupus, generos.
Soarta acestui oraş unic face să curgă mai puţină cerneală decât cea a Hong Kongului. Dar creşterea puterii fostei colonii portugheze, devenită şi ea o Regiune Administrativă Specială (RAS) a Chinei, în decembrie 1999, pare extrem de asemănătoare: acelaşi dinamism, acelaşi succes, acelaşi statut bazat pe principiul „o ţară, două sisteme“. Macao se bucură de independenţă în materie fiscală şi vamală, şi-a păstrat moneda, pataca, legată de dolarul din Hong Kong, apărarea şi politica externă fiind prerogative ale Chinei. În teorie, Beijing acordă o autonomie politică acestei RAS. În practică, presiunile sale – nu întotdeauna subtile – se fac adesea simţite.
De la retrocedarea sa, acest vechi „infern al jocurilor de noroc“, regat al tripourilor şi al cămătarilor, nu îşi ascundea ambiţia de a deveni capitala mondială a acestei activităţi atât de rentabile. Pariu câştigat. Anul trecut, Macao a anunţat încasări de 7,2 miliarde de dolari, faţă de cele 6,6 miliarde ale rivalei sale Las Vegas, care, în mod oficial, i-a cedat prima poziţie în aprilie 2007. Potrivit Secretariatului de Finanţe din Macao, taxele pe cifra de afaceri a ansamblului cazinourilor reprezintă în prezent 73,9% din bugetul public.

  • Exuberanţă fără margini şi probleme pe măsură

Din 2002 această cvasiinsulă de 24 km2 a dat zor pentru a reuşi această „minune“. Însă asta n-ar fi fost totuşi posibil fără două măsuri decisive luate de Beijing. Cea mai importantă a fost ridicarea în octombrie 2003 a restricţiilor de călătorie individuală care îi închideau pe chinezi în oraşele lor. Anul trecut, de exemplu, Macao a fost vizitat de douăsprezece milioane de turişti care s-au năpustit în cazinourile sale, generând o creştere excepţională a veniturilor.

Această măsură a fost precedată de altă decizie capitală: abolirea în 2001 a dreptului de monopol asupra exploatării cazinourilor pe care guvernul portughez îl acordase miliardarului Stanley Ho, în urmă cu patruzeci de ani. Aceasta a declanşat o goană pentru licenţe de exploatare a stabilimentelor de jocuri, atrăgând marile nume de la Las Vegas, ca de pildă Wynn, Sands sau MGM Mirage, cu cazinourile lor luxoase şi „staţiunile“ lor cuprinzând hoteluri, restaurante şi baruri. De la deschiderea Complexului Sands în 2004, investiţiile s-au multiplicat şi nenumărate proiecte au luat naştere. Ca de exemplu cel al Wynn, un ansamblu uriaş deschis în septembrie 2006, cu un cazinou cu 200 de mese, un hotel de 600 de camere, mai multe restaurante… costul său: 1,2 miliarde de dolari.

În mod evident, aceste cazinouri imense nu mai sunt suficiente. Macao are visuri mai mari şi vrea să construiască pe apele Mării Chinei pentru a câştiga terenuri: cel mai bun exemplu este megaproiectul Cotai, contracţia numelui insulelor Coloane şi Taipa, situate în faţa sa, pe estuarul Râului Perlelor. În acest loc, o fâşie de teren câştigată din apele mării adăposteşte o esplanadă artificială de 4,7 km2. Aici răsar ca ciupercile centre comerciale, hoteluri şi chiar un stadion. Tot pe acest polder miliardarul Sheldon Adelson construieşte o replică gigantică a faimosului său cazinou Venetian din Las Vegas, pastilă mirobolantă a Veneţiei, cu canale, gondole şi Palatul Dogilor. Venetian Cotai Resort Casino va fi cel mai mare asemenea stabiliment din lume cu 750 de mese de joc disponibile. Un hotel cu 3.000 de camere face parte din ansamblul cu un cost de 2,3 miliarde de dolari.

În prezent, patrusprezece cazinouri funcţionează douăzeci şi patru de ore din douăzeci patru, pe mare sau pe pământ, permiţând grupurilor de jucători, mai puţin zgomotoşi decât ne-am putea imagina, să parieze fără întrerupere în interiorul sălilor fără ferestre, în care neoanele funcţionează din plin. Se poate remarca o clientelă mai tânără, populară şi mai puţin convenţională decât obişnuiţii tradiţionali ai cazinourilor locale. Căci jocul şi-a schimbat natura, după cum a constatat Eric Sautedé, cercetător la Institutul Ricci şi redactor-şef al revistei macaneze Chinese Cross Currents: „Deschiderea către licenţele americane a bulversat peisajul industriei jocurilor din Macao. Am intrat în era jocurilor de masă. Înainte, profiturile se făceau pe spezele marilor jucători, o mică parte din populaţie care se ascundea în săli private, în care mizele iniţiale urcau până la 100.000 de euro. Astăzi se joacă în grup sume mai mici, în mod deschis şi fără întrerupere. Această schimbare oferă oraşului Macao o deschidere mai importantă şi îi permite să dezvolte şi alte activităţi, ca de pildă turismul de afaceri“.

Efectiv, sosirea giganţilor americani a permis reducerea impactului loteriilor şi a sălilor de joc clandestine, asigurând guvernului un control mai strâns al acestor activităţi. Modelul cazinourilor din Las Vegas, care se bazează pe un cadru de distracţii şi petreceri civilizate şi familiale, se adaptează perfect noii ambiţii macaneze. De acum înainte, autorităţile nu mai doresc să se adreseze doar jucătorilor patologici, ci şi unei clientele ocazionale, al cărei scop este să mizeze câteva jetoane între shoppingul de dimineaţă şi spectacolul de travestiţi de seara târziu.

Creşterea fenomenală din Macao provoacă deja întrebări, mai ales în ceea ce priveşte capacitatea sa de adaptare la o schimbare atât de brutală. Este adevărat că nimeni nu putea anticipa ceea ce avea să se întâmple şi că toată lumea s-a lăsat purtată de euforie. Problemele se adună, guvernul întârzie să reacţioneze. Prima dificultate provine din penuria de forţă de muncă. Macao, unde trăiesc 465.000 de persoane, are nevoie de 200.000 de lucrători suplimentari pentru noile cazinouri. Cum importul de mână de lucru de pe continent nu este permis, se riscă paralizia dacă nu este adoptat un sistem pe care Eric Sautedé îl numeşte „imigraţie pendulară“, adică „oameni care ar locui de cealaltă parte a frontierei şi nu ar fi autorizaţi să rămână pe teritoriu decât pe durata perioadei lor de muncă, aşa cum se întâmpla în Macao în secolele XVI şi XVII“.

Dar Beijingul nu doreşte să vadă cum RAS devine un pol de atracţie pentru milioane de migranţi care vin din provinciile de vest ale Chinei pentru a căuta un loc de muncă în sud. Aceşti muncitori nu ar mai fi supuşi legilor chineze, ci celor din Macao, întrucât guvernul central s-a angajat să menţină sistemul juridic existent în fosta colonie portugheză timp de cincizeci de ani. Decalajul ar fi îngrozitor.

O altă provocare pentru administraţia RAS priveşte speculaţia imobiliară, care a transformat acest fost sat de pescari liniştit într-un oraş trepidant a cărui evoluţie, în ultimii patru ani, n-ar fi putut să aibă loc în altă parte nici în mai puţin de un deceniu. Pentru a crea aceste mari complexuri, RAS are nevoie de spaţiu. Prin urmare, preţurile terenurilor şi ale chiriilor au făcut salturi comparabile cu câştigurile cazinourilor.

Speculaţia imobiliară a dislocat o parte a populaţiei care şi-a abandonat vechile locuinţe după ce a primit o foarte mică indemnizaţie. Pentru macanezii obişnuiţi să trăiască de secole pe malul mării, aceste schimbări au constituit o adevărată traumă. Unele familii au fost obligate să îşi cumpere o nouă locuinţă, la preţuri care s-au triplat în ultimii patru ani. Guvernul încearcă să găsească o soluţie la aceste dificultăţi construind locuinţe sociale, dar la distanţe din ce în ce mai mari – de la cincisprezece la treizeci de kilometri –, ca în cazul HLM din Taipa construite în ultimii ani. Pentru a suplini lipsa de terenuri, autorităţile locale au propus Beijingului să închirieze pentru o lungă perioadă insula Heng Qin, situată la vest de Macao, destul de aproape de coasta chineză, pentru moment nelocuită.

„Consecinţele boomului cazinourilor pentru populaţie sunt cu dublu tăiş“, explică sociologul Emile Tran, profesor la Universitatea din Macao. „Din punct de vedere strict economic, este clar că sosirea stabilimentelor de joc americane provoacă o creştere a bogăţiei. Este de asemenea evident că rezidenţii au în prezent mai multe oportunităţi de a găsi un loc de muncă decât în urmă cu cinci ani. O dată cu creşterea puterii de cumpărare, avem astăzi în Macao o mai bună calitate a vieţii. Oferta guvernului în sectorul serviciilor sociale a crescut în mod considerabil: educaţia, până la universitate, este gratuită, serviciile de sănătate, de asemenea, putând fi clasate printre cele mai bune din întreaga Asie.“

Acest fost avanpost comercial colonial aglomerat şi noctambul a avut întotdeauna o imagine sulfuroasă: mafii, prostituţie şi economie paralelă. Sosirea magnaţilor jocului american nu a schimbat mare lucru. „Economia subterană rămâne foarte importantă“, ne asigură doamna Tran. „Am asistat recent la scandalul băncii Delta Asia, a cărei funcţionare a fost interzisă din momentul în care guvernul american a acuzat-o că adăposteşte conturile personale ale conducătorilor nord-coreeni şi serveşte drept paravan pentru traficul de arme. Dar aceasta nu este totul: există şi trafic de droguri, importul ilegal de lucrători străini şi, printre aceştia, tinere chinezoaice recrutate din provinciile îndepărtate unde sunt rate ridicate ale şomajului. Traficanţii le promit o slujbă interesantă în cazinouri şi de îndată ce aceste tinere ţărănci ajung la Macao, îşi văd paşaportul confiscat înainte de a fi obligate să se prostitueze pentru a-şi plăti trecerea peste graniţă.“

Pentru a-şi îmbunătăţi imaginea, RAS mizează pe marile evenimente sportive, ca de pildă organizarea unui mare premiu de automobilism şi pe turismul de afaceri, susţinut prin programarea unui număr mare de târguri şi expoziţii anuale. Din această perspectivă, faptul de a fi decretat 2007 „an al patrimoniului“ a permis mutarea accentului pe moştenirea culturală a teritoriului cu scopul de a dovedi că acesta posedă şi alte bogăţii în afara cazinourilor şi a zgârie-norilor săi nou-nouţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: